Legenda motociclismului românesc, Petru Pascotă s-a stins din viață!


Petru Pascotă, fost Campion Republican al României a decedat sâmbătă dimineață. Născut pe data de 23 mai 1938, la Giroc, Petru Pascotă va fi înmormântat luni în localitatea de lângă Timișoara.

Petru Pascotă, fiul unui alt mare fost Campion, Ioan Ilie Pascotă, a decedat sâmbătă, 21 octombrie 2017. Petru face parte din familia Pascotă, o familie de campioni ai motociclismului românesc. Acesta era fratele mai mic al lui Ionel Pascotă senior și unchiul lui Ionel Pascotă - actualul Campion Național în exercițiu.
 
Primul concurs oficial la care a participat Petru Pascotă a avut loc la Timișoara, în anul 1953, acesta luand startul în competiție alături de fratele său, dar și de tatăl său, Ioanl Ilie. În ciuda faptului că tatăl său a decedat în 1955 într-un accident de motocicletă, Petru, împreună cu fratele său Ionel au continuat să participe la curse moto, având chiar rezultate deosebite.
 
Clubul la care s-a înscris prima dată în cariera de pilot moto a fost Locomotiva CFR Timișoara, în 1953, după care a particpat la competiții sportive sub emblema Voinței Timișoara, începând cu 1966. Din anul următor, Petru a evoluat sub culorile celor de la Progresul Timișoara reușind să câștige titlul de campion republican (național) în 1979, la clasa 125 cmc.
 
Fostul motociclist a mai obținut șapte titluri de vicecampion național al României, dar și 10 medalii de bronz. Petru Pascotă a participat pentru ultima dată la curse oficiale în anul 1990, la 37 de ani.
 
Trupul neînsuflețit al fostului mare sportiv a fost depus la capela cimitirului din Giroc, înmormântarea fiind programată pentru luni, 3 octombrie, de la ora 13:00, în cimitirul din localitatea vecină Timișoarei.
 
”Este u